În ziua a cincea a lunii iunie, săvârşim pomenirea Sfintei Cuvioase Maici Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea.
Sfânta Elisabeta s-a născut la 16 iulie 1970, în comuna Moldova-Suliţa, din județul Suceava, pri-mind la botez numele Rodica. Părinții ei, Vasile şi Maria Lazăr, au avut unsprezece copii, doi din-tre ei trecând la Domnul de mici.
Pe când era în clasa a şaptea, Rodica a mers pentru prima dată la o mănăstire în pelerinaj, la Mă-năstirea Agapia. Atât de mult a fost impresionată de maicile din mănăstire, încât s-a hotărât să de-vină monahie. S-a întors acasă şi a început să se roage mai mult și să caute singurătatea. În anul 1986, a făcut un pelerinaj pe la sfintele mănăstiri, urmând să se hotărască unde va intra în monahism. A mers împreună cu două verișoare care și ele aveau dorință de călugărie. Au primit sfatul şi binecuvântarea Sfântului Cleopa de la Sihăstria, apoi și-au continuat călătoria la Mănăstirea Cernica unde s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Calinic. Acolo au primit îndrumare să viziteze şi Mănăstirea Pasărea, despre care nu auziseră niciodată. Atât de mult le-a plăcut acolo, încât încolţise în inimile lor gândul de a se retrage în această mănăstire. Au ajuns apoi şi la Mănăstirea „Sfânta Maria” -Techirghiol, unde au cerut sfatul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc. După ce a aflat de dorința lor de a merge la mănăstire, cuviosul, fără să ştie de gândul pe care-l aveau, le-a spus: „La Mănăstirea Pasărea să vă duceți! Acolo este un duhovnic bun, părintele Macarie, un mare stâlp duhovnicesc din zona Bucureştiului.” Şi aşa, în septembrie 1986, la vârsta de 16 ani, şi-a luat rămas bun de la familie și a plecat la mănăstire, împreună cu cele două verişoare. Au trecut întâi pe la Sihăstria, unde au primit binecuvântarea Sfântului Cleopa, apoi au mers la Sfântul Cuvios Paisie, care le-a spus: „Aşa să lumineze sufletele voastre înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri.” Ajunse la Mănăstirea Pasărea, au fost primite cu bucurie de maicile din obște. Încă de la intrarea în mănăstire, sora Rodica a fost un exemplu de viețuire monahală, fiind împodobită cu multe virtuți. La ascultări era foarte vrednică, iar când îşi termina treaba, mereu le ajuta pe cele de lângă ea. După patru ani, la 12 decembrie 1990, sora Rodica a fost rasoforită de către arhimandritul Macarie Ioniță, duhovnicul Mănăstirii Pasărea, primind numele Elisabeta. Apoi, i s-a încredințat ascultarea la atelierul de cizelură al Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea. În anul 1996 a fost transferată la Aşezământul Românesc de la Ierusalim, ca paraclisieră şi cântăreață la strană. În Ţara Sfântă s-a îmbolnăvit grav, iar doctorii nu îi mai dădeau şanse de supraviețuire. Ea a început să se roage din tot sufletul, ca Dumnezeu să Se milostivească spre ea și să o tămăduiască. Atunci o maică a povățuit-o să se roage și Sfântului Ioan Iacob, pentru că este grabnic ajutător. În timp ce se ruga, s-a întâmplat un fapt înfricoşător: şi-a văzut sufletul despărțindu-se de trup, iar sufletul i-a fost dus de demoni şi aruncat în chinurile iadului. Deci, a început să strige către Maica Domnului și către Sfântul Ioan Iacob să o scoată de acolo şi atunci au venit Maica Domnului şi Sfântul Ioan și i-au certat pe demoni spunând: „De ce ați răpit acest suflet fără să fie judecat?”. Şi au scos-o din acel loc de chin cumplit. Acolo a văzut și persoane cunoscute dintre mireni, dar şi călugări, preoți, arhierei, care erau chinuiți în iad şi plângeau cu amar. După aceasta, Sfântul Ioan a dus-o să vadă şi frumusețile raiului. Au trecut printr-o câmpie minunată plină cu flori, atât de frumoase și de felurite, încât fiecare fir de iarbă sau floare, la atingere scotea sunete și armonii cerești. Înaintând pe acea pajişte împreună cu Sfântul Ioan, au întâlnit chipuri de sfinți care le făceau închinăciune, iar Sfântul Ioan îi spunea ce sfinți sunt și să se închine lor. Apoi au ajuns la un palat împărătesc luminat şi strălucit foarte şi intrând au văzut multe trepte al căror capăt nu se vedea. Pe trepte erau puterile îngereşti, care îşi plecau capetele la vederea lor, iar de sus, de la tron, s-a auzit un glas ca de tunet: „Nu este vrednică să intre aici, duceți-o înapoi să se pocăiască, pentru că nu este pregătită.”. Apoi s-au închinat și au ieşit din palat, iar Sfântul Ioan i-a zis că Dumnezeu a hotărât să îi mai dea ani de pocăinţă, să se învrednicească să vină din nou în acel loc. I-a mai spus să îi urmeze în viața de linişte la pustie, zicându-i că o va ocroti și îi va trimite centura sa. Prin această arătare dumnezeiască, maica a primit chemarea să viețuiască în Munții Bucovinei. Când a revenit la viață în trup, ea s-a ridicat repede din pat și a început să facă metanii, plângând în hohote pentru cele văzute şi trăite. Maicile care erau împreună cu ea la Ierusalim, o opreau zicându-i că este grav bolnavă, iar ea a spus, plângând, că nu mai este bolnavă, întrucât a vindecat-o Sfântul Ioan Iacob.
După ce şi-a revenit, s-a întors în țară și, cu binecuvântarea Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, a părintelui Arsenie Papacioc și a Episcopului Gherasim (Cucoşel), a mers în Munții Giumalău, unde a viețuit în aspră nevoință pustnicească. După o vreme, începându-se acolo unele lucrări la pădure, a fost nevoită să se mute în Munții Neamțului, în locul numit Râpa lui Coroi, apoi s-a întors în Munții Giumalău. A avut de înfruntat ispite mari de la demoni, însă şi-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinților. Astfel, ea spunea: „Nu vă puteți da seama ce răutate au demonii asupra neamului omenesc și de câte ori nu m-au bătut și chinuit, dar m-a salvat harul dumnezeiesc, mai ales că eu port la brâu cingătoarea Sfântului Ioan Iacob. Locul unde stau este foarte sălbatic și înfricoşător, unde n-a călcat picior de om vreodată și am pătimit multe. Am fost atacată de urs, de lup, dar m-a scăpat Bunul Dumnezeu. De multe ori se adunau demonii să mă bată, dar îi ardea harul dumnezeiesc primit de Sfântul Ioan Iacob și re-vărsat peste lucrurile și locurile pe unde a umblat. Şi atunci strigau turbați: <<Nu ne putem apropia de blestemata aceasta, căci este încinsă cu farmece>> aşa numeau ei cingătoarea Sfântului Ioan, pe care o am de la o maică bătrână de la Ierusalim, care, la rândul ei, o avea de la părintele Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan”.
În răstimpul în care rasofora Elisabeta a viețuit în pustie, ea a păstrat legături duhovniceşti cu mănăstirea de metanie. În 6 august 1998, de praznicul Schim-bării la Faţă a Domnului, ea a primit tunderea în schima mică și numele Teodora, iar în 19 aprilie 2006, a primit tunderea în schima mare cu numele Elisabeta.
Această maică duhovnicească avea ca lucrare de căpetenie sme-rita cugetare. Mereu găsea prilej să se ocărască. Ea spunea că, la linişte, simțurile duhovniceşti se ascut, te cunoști mai bine pe tine însuți, îți vezi neputințele și te smereşti. Într-o noapte, ispita celui rău a făcut ca raftul cu cărți, din chilia sa pustnicească, să cadă peste ea și să o lovească. Speriindu-se, a început să se ocărască pe sine, cum că din pricina ei a căzut raftul, pentru că nu l-a fixat cum trebuie. Atunci a auzit o voce răgușită spunându-i cu răutate: „Ce păţeai dacă dădeai vina pe mine!”. De aceea, Sfânta Elisabeta învăța ca, orice ispită sau necaz ni s-ar întâmpla, să nu dăm vina pe alții, nici pe om, nici pe diavol, ci numai pe noi să ne învinuim, pentru că astfel nu va avea putere vrăjmaşul asupra noastră.
În anul 2014, fiind bolnavă de cancer, puterile i-au slăbit şi s-a întors la Mănăstirea Pasărea, unde și-a urmat rânduiala de rugăciune şi nevoință pe care o do-bândise în pustie. Această mare nevoitoare a fost împodobită de Dumnezeu şi cu harisma înainte-vederii, aducând pe mulți oameni la cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi-a cunoscut dinainte ziua în care a plecat la Domnul, pregătindu-le duhovniceşte pentru această despărţire pe maicile care îi erau apropiate. La numai 44 de ani, în ziua de 5 iunie 2014, Sfânta Cuvioasă Elisabeta, având trupul ostenit şi secătuit de boală și de aspre nevoințe, plină de pace şi dragoste, s-a mutat la cereştile lăcaşuri, fiind înmormântată în cimitirul Mănăstirii Pasărea. Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a arătat, atât în timpul vieții, cât și după adormirea ei, mare mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu şi făcătoare de minuni.
Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne și ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul preluat de aici: Mineiul Sfinților Români Volumul VI. Slujbele sfintelor femei românce canonizate în anul Centenarului Patriarhiei Române. Volumul poate fi achiziționat de aici.